Alegerea culorilor – contraste cromatice

Contrastul cromatic reprezinta efectul de diminuare sau de exaltare prin alaturarea echilibrata a unor culori opuse. Exista 7 contraste cromatice: contrastul inchis-deschis (valoric), contrastul culorilor in sine, cald-rece (caloric), contrastul cantitativ, contrastul de calitate (calitativ), complementar si simultan.
Cateva sfaturi despre cum sa alegeti cele mai potrivite culori si despre cum sa armonizati culorile cu ajutorul contrastelor cromatice.

Contrastul inchis-deschis sau valoric

Contrastul inchis-deschis apare intre o culoare luminoasa si o alta culoare intunecata, este opozitia dintre lumina si umbra, dintre parti intunecate si parti luminate. Contrastul reprezinta opozitia rezultata din alaturarea unor culori de tonuri diferite sau a tonurilor diferite ale aceleiasi culori (monocromie).
Contrastul inchis-deschis, numit si clar-obscur, este cel mai simplu dintre toate contrastele. Acest contrast poate fi observat in acelasi timp  si cu alte contraste. Contrastul inchis-deschis este un contrast valoric. In general intre oricare doua culori se stabileste si un contrast inchis-deschis (valoric). Despre acest contrast putem vorbi chiar si in lipsa culorilor (contrastul dintre alb si negru).
Dintre culorile pure, galbenul este cea mai deschisa culoare iar violetul cea mai inchisa. Culorile complementare cele mai apropiate din punct de vedere valoric sunt rosul si verdele, diferenta dintre aceste doua culori ne fiind perceputa intr-o fotografie alb-negru.

Tehnica ton in ton este legata de clar-obscur (inchis-deschis). Presupune o armonie de tonuri ale unei singure culori, eventual si nuantele ei.

Contrastul culorilor in sine

Contrastul culorilor in sine se realizeaza intre mai multe culori pure. Cu cat culorile folosite sunt mai pure si mai apropiate de culorile principale (rosu, galben, albastru) cu atat contrastul este mai evident. Forta contrastului in sine se reduce pe masura ce culorile utilizate se indeparteaza de culori primare.

Pentru exemplificare, cateva imagini ale artistului plastic Henri Matisse.

Contrastul cald-rece sau caloric

Unul dintre cele mai simple contraste este reprezentat de contrastul cald-rece. Atunci cand asociem o culoare calda cu una rece rezulta contrastul de cald-rece sau caloric. Culorile calde sunt galbenul, oranjul si rosul iar culorile reci sunt verdele, albastrul si violetul.
Fiecare pereche de complementare prezinta si un contrast cald-rece: oranj – albastru, galben – violet, rosu – verde.
Aceeasi culoare in functie de saturatie culori si variatii cromatice, poate fi mai calda sau mai rece. Astfel intre doua nuante ale aceleiasi culori  poate aparea contrastul cald-rece. O culoare rece poate parea mai calda in apropierea unei alte culori reci. Deasemenea un ton rece va parea mai rece pe un ton cald decat pe un ton rece, cu atat mai rece cu cat fondul va fi mai cald.
Intr-o imagine culorile calde par mai apropiate de privitor iar culorile reci par mai indepartate.

Pentru exemplificare, cateva imagini ale artistului plastic Paul Cézanne.

Contrastul cantitativ

Contrastul cantitativ este reprezentat de diferenta de intindere in suprafata cat si de stralucire si luminozitate dintre doua sau mai multe pete de culoare.
Acest contrast este legat de contrastul de calitate. In cantitatile potrivite oricare dintre culori pot fi armonizate.

Pentru exemplificare, cateva imagini ale artistului plastic Piet Mondrian.

Contrastul de calitate (calitativ)

Contrastul de calitate se refera la gradul de puritate al culorilor (in termeni de specialitate – saturatia culorilor). O culoare cu cat vireaza mai mult catre alb sau negru cu atat este mai desaturata. Cu cat o culoare este mai intensa cu atat este mai saturata.
Contrastul de calitate (calitativ) se afla in stransa legatura cu contrastul de cantitate, functionand concomitent, deoarece este nevoie si de cantitatile potrivite pentru a armoniza culorile. Culorile desaturate sunt mai usor tolerate de ochi pe suprafete intinse pe cand culorile intense pot devenii obositoare pentru ochi in cantitati foarte mari. Culorile saturate au capacitatea de a capta privirea si se potrivesc in accente si sublinieri.

Cand este vorba de contrastul de calitate, acordurile armonice se obtin cel mai usor folosind culorile pure, saturate, in cantitati mici, iar culorile desaturate, pastelate pe suprafete intinse.

Pentru exemplificare, cateva imagini ale artistului plastic Paul Klee.

Contrastul complementarelor

Contrastul complementarelor implica contrastul din cadrul unei perechi de complementare. Acestea sunt: oranj-albastru, galben-violet, rosu-verde. Fiecare dintre perechile de culori complementare contine o culoare calda si una rece, o culoare inchisa si una deschisa (cu exceptia perechii rosu-verde care au valori egale). Fiecare pereche contine o culoare principala si una secundara.
Culorile complementare sint culori care amestecate in anumite proportii creaza culoarea alb (in realitate, in cazul culorilor ce contin pigment, din cauza impuritatilor se obtine un gri neutru). De exemplu: oranj-albastru (oranj 1:3, albastru 2:3), galben-violet (galben 1:4, violet 3:4), rosu-verde (raport 1:1).

Armonia cromatica este greu de obtinut daca nu implica cunostinte despre contrastele de calitate si de cantitate.

Contrastul simultan

Contrastul simultan al culorilor este cel mai subtil si mai complex. Contrastul simultan are loc numai in ochii privitorului. Acest efect optic se refera la faptul ca, prin alaturare, culorile se influenteaza reciproc. Contrastul simultan este proprietatea unei culori de a vira tonurile neutre cu care vine in contact catre complementara sa. Cu cat este mai pura culoarea cu atat aceast efect este mai puternic. Nu sunt influentate numai tonurile neutre, ci si culorile mai putin pure, facandu-le sa ne apara mai reci sau mai calde in functie de opusul lor.

Contrastul simultan se afla in stransa legatura cu contrastul complementarelor.